Mentalitati de Bucuresti, in trafic

 

de Zonk HotNews.ro Vineri, 25 aprilie 2008

Ca sa nu ne mai pierdem timpul cu introduceri, am fost ieri, miercuri, 23 aprilie, martora la o scena imposibila din seria 'traficul din Bucuresti'.

Piata Presei Libere ... bulevard blocat in fata spre Baneasa, baietii deshtepti conduceau oricum pe trotuar ca sa nu mai stea in trafic. De astea s-au mai vazut.... Scandalos a fost un tip intr-un Citroen C4 rosu cu numarul B.......... care a intors de pe banda 1 pe banda 3, a incalecat scuarul pe care se afla, mama ma-sii de urbanism, si o trecere de pietoni, si a imprastiat toti pietonii aflati in traversare pe scuarul dintre sensurile de mers ca sa treaca pe celalalt sens, spre oras. S-a gasit un pieton mai justitiar care sa atinga minunea de masina rosie si ochioasa mama focului cu mana, probabil intr-o incercare nereusita de revolta... Porcul (scuze, soferul) in costumul tipic de baiat care a reusit in viata, cu cravata rosie asortata cu masina, a coborat si a inceput sa urle in urma pietonului...si va imaginati ca nu erau pasaje din Constitutie.

Scriu toate astea intr-o incercare de a face un ultim apel la decenta. Stiu ca in emisiuni se mai mentioneaza astfel de situatii. Nu e ultimul site pe care voi posta comentariul. Ajutati-ne si ajutati-va sa traim intr-un Bucuresti curat, cel putin fara astfel de indivizi... Faceti publice astfel de situatii, in speranta ca vor fi din ce in ce mai putine. Va multumesc!

un bucurestean



Nu am stiut unde sa incadrez ce vreau sa va povestesc asa ca va scriu aici. Puteti ignora. E doar o istorioara. Discutie in metrou intre 2 angajati ai unei firme de topografie cadastrala: cel tinerel si mai bucurestean smecher povesteste cum colegul lui a fost prin de radar in localitate cu 115km/h si cum a incercat sa dea chiar si 300 RON mita la politista, dar a dracu politista ca era olteanca nu a vrut nici in ruptul capului sa se lase induplecata. I-a dat amenda 300RON si i-a luat si carnetul pe 3 luni.

Si daca era moldoveanca tot reusea sa se inteleaga omul cu ea, dar cu aia din cauza ca a fost olteanca nu a putut sa o scoata la cap. Cum naiba sa nu vrea si ea sa se aranjeze material si prefera sa fie corecta si sa incurce oamenii? Ceea ce m-a deranjat, pe langa faptul ca sunt olteanca, cum sa ironizezi si sa ti se para anormal ce face un politist corect? Poate pana la urma Bucurestiul are ceea ce merita.

Aici e plin de smecheri, aici e anormal sa nu accepte politaiul mita, aici cei corecti si normali sunt marginalizati si vazuti ca un drac. Si mai rau, tipul era tinerel, bine facut, angajat bine si nu parea ca ar avea intentii de escroc la prima vedere. Asa sa fie lumea aici in Bucuresti?

Mara



Licenta si pasienta taximetristilor

Nu ma intereseaza absolut nimic din revendicarile taximetristilor care periodic blocheaza centrul Capitalei. Atata timp cat sunt primii care incalca regulile de circulatie ar trebui sa aiba bunul simt de a sta in banca lor. Dar gaina scurma in mijlocul balegarului, nu?

Nu stiu cum isi iau licenta unii taximetristi de o vor pe viata, precum Ceausescu presedintia. Unele taximetre huruie si par atat de subrede ca-ti faci cruce ca ai ajuns cu bine la destinatie. Unii taximetristi arata de parca n-au carnetul decat de doua zile si unii chiar cred ca il au.

Indiferent pentru ce protesteaza, eu cred ca n-au nici un drept s-o faca. Atata timp cat trec pe rosu, punandu-mi viata in pericol, atata timp cat imi taie calea, bagandu-se in fata mea, atata timp cat zebra inseamna, pentru ei, niste dungi albe trasate pe o sosea unde se cred stapani.

Nu-mi place nici cum ignora aparatul de taxat, nici muzica pe care o dau tare in masina, nici fumul de tigara, nici geamul deschis fara sa ma intrebe daca vreau sa iau aer. Mizeria din unele taximetre, nici atat.

Nu inteleg de ce solicita in gura mare, cu o gura foarte mare, ca amenzile, pentru ei, sa fie mai mici. Din contra, ar trebui sa fie chiar mai mari. Pentru ca oricine, daca greseste la serviciu, e sanctionat fara drept de apel. De ce ar fi altfel mai ales cand e vorba de viata oamenilor? E ca si cum un medic opereaza din greseala un copil, ii scoate apendicul, si apoi superiorii lui spun: "Ei, sa fim indulgenti, doar era la serviciu!" A, cum?! S-a si intamplat asa ceva? Si cum, a fost mutat in alta parte, disciplinar? A, probabil ca in acel spital nu se fac operatii, nu?

Revenind la taximetristi, continui sa sustin ca ar trebui sa fie primii care sa respecte regulile de circulatie iar amenzile sa fie la fel pentru toata lumea, daca nu chiar mai mari pentru ei. Se presupune ca sunt profesionisti, nu? Atunci nu le-ar fi deloc greu sa respecte regulile de circulatie. Numai ca li se pare ca ar fi fraieri daca ar sta la semafor precum ceilalti. Nu? Regulile sunt pentru fraieri si prosti, or, ei, taximetristii, sunt profesionistii soselelor.

Ei sustin ca amenzile ii lasa pe drumuri, ca raman fara paine, ca le mor copiii de foame. Pai sa elimine cauza si nu va mai exista nici efectul. Pe romaneste: sa respecte legea si nu vor lua nici amenzi.

Nu ii inteleg insa nici pe politistii care se lasa induiosati de rugamintile lor: "Hai, domnu' politist, nu ma mai trageti pe dreapta, am si eu copii, ai si mata copii!". Poate ca nu au procent din amenzile incasate sau poate ca sunt prea omenosi. Dar de ce nu sunt cu toata lumea, cu mine, de exemplu?

In concluzie, nu ii inteleg pe taximetristi. Si nici nu vreau sa ii inteleg atata timp cat nu vor respecta legea. Pe urma, mai vorbim.

A, si nu mi-e deloc teama ca ma vor injura dupa aceste randuri. Oricum ma injura - ca i-am claxonat cand mi-au taiat calea sau s-au bagat in fata mea. Macar acum sa aiba motiv. Tot neintemeiat.


Index | Site Map | Articles |
Photos from Bucharest |